Cipru a devenit o destinaţie din ce în ce mai populară în ce ţine de investiţiile străine, mai ales de când a aderat la Uniunea Europeană. Cipru nu este un paradis fiscal, dar reprezintă o jurisdicţie cu impozite mici şi cu o rată anuală de impozitare ce variază între 0% şi 10%, ce se aplică în cazul societăţilor comerciale internaţionale. Cipru a încheiat numeroase convenţii pentru evitarea dublei impuneri. De accentuat este faptul că au fost semnate convenţii extrem de favorabile cu mai multe ţări pentru încasarea plăţilor pe dividende, dobânzi şi redevenţe.
Societăţile cipriote pot beneficia de următoarele avantaje fiscale:
- În iulie 2002, ca parte a Legii privind impozitul pe venit nr. 118(I) din 2002, Parlamentul a aprobat cota standard de impozitare corporativă de 10%, aplicabilă atât pentru societăţile locale, cât şi pentru cele offshore şi o „contribuţie specială” pentru apărare, ce are ca efect aplicarea cotei de impozitare corporativă pentru plăţile de dividende şi dobânzi care au loc între firme. Noul regim a devenit efectiv din ianuarie, 2003.
- Cipru a devenit membru al Uniunii Europene la 1 mai, 2004 şi de atunci îşi actualizează în permanenţă statutul său de jurisdicţie „offshore”.
- Republica Cipru este deosebită printre statele cu impozite mici, datorită faptului că a încheiat convenţii pentru evitarea dublei impuneri cu mai mult de 40 de ţări. Acestea includ şi ţările CSI şi multe ţări est europene. În acest scop, Cipru a dezvoltat relaţii extrem de apropiate în acea regiune.
- Cipru este JURISDICŢIA non-offshore cu CEL MAI MIC IMPOZIT din Europa. Cota de 10% a impozitului pe venit corporativ este cea mai mică în Uniunea Europeană şi cea mai mică cotă pe impozit corporativ din lume într-o jurisdicţie non-offshore.
- Impozitarea corporativă pentru societăţile comerciale de transport maritim este de 0%, iar impozitarea corporativă pentru societăţile comerciale de administrare a transportului maritim este de 4.25%.
- Datorită naturii activităţilor lor, societăţile din Cipru îşi declară veniturile în mod regulat. Acest lucru este posibil prin implementarea unor strategii legale importante şi sofisticate de planificare fiscală, care, la rândul lor, pot fi formulate în funcţie de cerinţele fiecărui client în parte.
- Există beneficii financiare şi beneficii legate de taxa pe valoare adăugată, datorită posibilităţii de înregistrare la sistemul european TVA în Cipru prin VIES (Sistemul european de schimb de informaţii privind TVA). Acest lucru are loc, de obicei, în cadrul societăţilor care comercializează bunuri (import/export), dar, recent a fost implementat şi în cadrul societăţilor prestatoare de servicii.
- Comerţul cu titluri de valoare şi veniturile obţinute din cesiunea oricărui tip de titlu de valoare nu sunt supuse impozitării.
- Proprietarii beneficiari străini nu plătesc nici un impozit pe dividende sau venit, suplimentar faţă de suma plătită sau care urmează a fi plătită de către entităţile juridice respective. După cum a fost menţionat mai sus, se aplică doar o cotă de impozitare corporativă de 10%.
- Dividendele plătite de către o societate străină unei societăţi holding, rezident fiscal în Cipru, nu se impozitează în Cipru, dacă societatea holding cipriotă deţine cel puţin un 1% din capitalul societăţii străine plătitoare de dividende şi dacă venitul societăţii străine plătitoare de dividende, provenit direct sau indirect din activităţi de investiţii, nu depăşeşte 50% din venitul total şi dacă rata de impozitare corporativă a statului în care se află societatea plătitoare de dividende nu este cu mult mai mică decât rata de impozitare corporativă din Cipru.
- Veniturile obţinute în afara Ciprului de către societăţi ne-rezidente în Cipru nu sunt supuse impozitării.
- Societăţile cipriote administrate şi controlate din alte jurisdicţii decât Cipru nu sunt supuse impozitării pentru veniturile lor, obţinute în afara Ciprului.
- Scutire de impozit pe câştigurile de capital (cu excepţia celor obţinute din vânzarea unui imobil situat în Cipru).
- Există posibilitatea de a aplica deduceri de grup (Group relief) prin compensarea pierderilor unei societăţi cu veniturile impozabile ale altor societăţi din cadrul aceluiaşi grup.
- Fuziunile, preluările, restructurările şi alte reorganizări ale grupului de societăţi pot avea loc în cadrul grupului fără consecinţe fiscale.
- Tuturor societăţilor cipriote li se acordă scutiri unilaterale de impozit pentru impozitul suportat în străinătate, independent de inexistenţa unei convenţii pentru evitarea dublei impuneri.
- Pierderile fiscale pot fi reportate la nesfârşit pentru a fi compensate cu venituri ulterioare.
- Nivelul cheltuielilor indirecte pentru serviciile profesionale corporative şi consultanţa acordată este foarte mic, în comparaţie cu alte jurisdicţii europene.
În câteva cuvinte, principalele avantaje ale unei societăţi cipriote sunt următoarele:
- reputaţie (aderarea la UE la mai 2004.; conformarea la criteriile OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) privind practicile fiscale prejudiciabile, controlul valutar etc.);
- poziţie geografică favorabilă – apropierea de centrele Uniunii Europene, de statele CSI şi, mai ales, de Rusia, acces facil la statele Orientului Mijlociu şi Africa;
- infrastructură profesională solidă, adaptată continuu la noile legi, la progresul tehnologic etc.
- sisteme de telecomunicaţie bine structurate;
- cea mai mică rată de impozitare corporativă (10%) din UE;
- veniturile obţinute în orice mod de către un sediu permanent al societăţii din afara Ciprului nu sunt impozabile (dacă se îndeplinesc anumite cerinţe);
- scutirea de impozitul pe dividende aferente acţiunilor comune, ce urmează a fi primite sau plătite, prin impunerea unui minimum de condiţii împovărătoare;
- nu se prevede nici o obligaţie fiscală pentru câştigurile de capital provenite din cesiunea acţiunilor;
- reţea vastă de convenţii pentru evitarea dublei impuneri.